Departamentul de Calculatoare şi Inginerie Electrică
Facultatea de Inginerie
Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu
ro
 
     
 

10 aprilie 2013: Medalie de Aur

Medalie de Aur
 
la faza națională a concursului internaţional de proiecte informatice "INFOMATRIX 2013"

În perioada 5-6 Aprilie 2013 a avut loc la Bucureşti etapa națională a celei de-a XI-a ediţii a Concursului Internaţional de Proiecte Informatice INFOMATRIX 2013 (
http://www.infomatrix.ro, organizat de către Ministerul Educaţiei Naționale, Universitatea Europei de Sud-Est “Lumina”, grupul de Instituţii de Învăţământ „Lumina” şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Pentru faza finală au fost preselectate 176 proiecte, concursul fiind structurat pe cinci secţiuni: Robotics (40), Programming (51), Short movie (33), Hardware Control (14), Computer Art (38), reunind atât elevi de liceu cât și studenți din cele mai prestigioase universități din țară: Universitatea Politehnică Timişoara, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea “Valahia” Târgoviște, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Primele 3 proiecte din fiecare categorie s-au calificat pentru finala internațională a concursului unde vor participa și alte 152 de proiecte internaţionale, din țări de pe 4 continente – Asia, Africa, America de Sud și Europa.

La secţiunea Programming a concursului, echipa „Technocrats Software Team” formată din studenții Andrei Klein, Victor Badea, Mihai Ștefănescu, din anul IV, specializarea Calculatoare, și Conf.univ.dr.ing. Adrian Florea în calitate de profesor îndrumător, reprezentând Departamentul de Calculatoare şi Inginerie Electrică din cadrul Facultăţii de Inginerie, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a obţinut medalia de aur clasându-se pe primul loc. Cei patru vor participa la București în perioada 16-20 Mai 2013 la faza internațională.


O imagine cu premierea tuturor câștigătorilor se află aici: https://twitter.com/infomatrix_ro/status/320492808672788480/photo/1
 
Infomatrix 2013 diplome